Ultima modificare 10.06.2024
Prezentul document reprezintă termenii și condițiile de utilizare ale serviciului SmartCRM (denumit în continuare „Contractul”) și constituie un acord legal obligatoriu între DOTRO Telecom SRL, în calitate de Prestator, și orice persoană juridică sau fizică autorizată, în calitate de Client, care utilizează platforma SmartCRM. Prin accesarea sau utilizarea platformei SmartCRM, Clientul acceptă toți termenii și condițiile stipulate în acest document.
Contractul se încheie între:
DOTRO Telecom SRL, cu sediul social în București, Str. Anton Pavlovici Cehov, Nr. 2, Etaj 2, Sector 1, înregistrată la Registrul Comertului cu Nr. J40/12877/2007, CUI 22053855, atribut fiscal RO, având contul RO82BTRLRONCRT0588913602, deschis la Banca Transilvania, în calitate de Prestator de servicii prin intermediul platformei www.smartcrm.ro
Și
Clientul care utilizeaza platforma SmartCRM și serviciile furnizate de Prestator.
SmartCRM.ro - site-ul de internet și platforma informatică prin care Prestatorul furnizează servicii către Client
Serviciu - totalitatea serviciilor puse la dispoziție de către Prestator prin SmartCRM.ro
Client: orice persoană juridică sau fizică autorizată care se înregistrează în platforma SmartCRM și/sau comandă servicii prin intermediul acesteia
Comandă: achiziția din partea Clientului a unuia sau mai multor servicii din portofoliul Prestatorului, servicii afișate pe site-ul acestuia sau prezentate prin alte modalități.
Vizitator: persoana fizică care vizitează site-ul Prestatorului, în scop informativ, fără a comanda vreun serviciu.
1.1. Acest Contract de prestări servicii este valabil pentru toate comenzile și conturile create pe www.smartcrm.ro. Clientul are obligația de a citi și accepta aceste condiții înainte de a efectua o comandă sau de a-și crea un cont. Prin plasarea unei comenzi sau deschiderea unui cont, Clientul își exprimă acordul cu toate condițiile stipulate în acest contract. Acceptarea contractului se realizează prin bifarea căsuței "Sunt de acord cu termenii și condițiile".
1.2. Prestatorul își rezervă dreptul de a modifica oricând aceste condiții, versiunea aplicabilă unei comenzi va fi cea din data în care acea comandă a fost realizată. Pentru comenzile deja în derulare, Prestatorul va notifica Clientul cu cel puțin 5 zile înainte de intrarea în vigoare a modificărilor propuse, Clientul având dreptul de a renunța la utilizarea serviciilor în cazul în care nu este de acord cu aceste modificări.
1.3. Prețurile serviciilor se regăsesc pe pagina Prestatorului, www.smartcrm.ro sau după caz pot fi oferite de către un reprezentant al acestuia prin email, telefon sau alte modalități. Prețul este stabilit de către Prestator în funcție de serviciile oferite Clientului și de perioada pentru care sunt prestate. Clientul acceptă prețul oferit prin achitarea serviciilor.
1.4. Prestatorul poate actualiza periodic caracteristicile și funcționalitățile serviciilor furnizate. Orice actualizare semnificativă va fi comunicată Clientului prin intermediul platformei sau prin email, cu cel puțin 5 zile înainte de implementare.
2.1. Prezentul contract se încheie pe o perioada nedeterminată începând cu data la care Clientul comandă serviciile oferte de Prestator sau după caz la data creării contului pe platforma Prestatorului. Drepturile și obligațiile părților intră în vigoare de la această dată.
2.2. Serviciile comandate se vor activa în momentul în care este confirmată plata de către Prestator. În funcție de modalitatea de plată, timpul de activare poate varia de la câteva minute până la 2 zile lucrătoare.
2.3. Anularea unei comenzi se poate face înainte de efectuarea plății, ulterior confirmării plății, renunțarea la servicii se poate face doar după expirarea perioadei pentru care s-a achitat.
2.4. Prestatorul oferă posibilitatea Clientului de a testa gratuit serviciile oferite pentru o perioadă ce se va regăsi în oferta comercială prezentă pe site-ul Prestatorului. După această perioadă Clientul va avea posibilitatea de a alege continuarea utilizării serviciilor furnizate prin achitarea abonamentului conform ofertei selectate. În cazul în care Clientul nu mai dorește continuarea abonamentului, contul creat va fi închis, iar datele introduse până în acel moment se vor șterge, fără posibilitate de recuperare ulterioară.
2.5. La expirarea perioadei inițiale, abonamentul se va reînnoi automat pentru perioade succesive egale, cu excepția cazului în care Clientul notifică Prestatorul cu cel puțin 30 de zile înainte de data reînnoirii că nu dorește continuarea abonamentului.
3.1. Valoarea prezentului contract este constituită din contravaloarea tuturor serviciilor comandate de către Client în momentul finalizării comenzii.
3.2. Prestatorul va emite o factură fiscală imediat după confirmarea plății în sistemele sale, conform cu serviciile comandate.
3.3. Clientul poate alege ciclul de facturare dorit, lunar sau anual, în momentul finalizării comenzii sau ulterior înainte de terminarea perioadei pentru care s-a achitat deja abonamentul.
3.4. Clientul poate solicita modificarea pachetului de servicii comandat inițial, oricând pe parcursul derulării contractului. Trecerea la un pachet de servicii superior se va face în termen de 2 zile de la lansarea comenzii și efectuarea plății pentru diferență, iar trecerea la un pachet de servicii inferior se va realiza la expirarea perioadei pentru care clientul a plătit deja și după ce efectuează plata pentru noile servicii.
3.5. În cazul în care Clientul nu achită abonamentul în termen de 5 zile de la expirarea perioadei achitate anterior, accesul la platforma SmartCRM va fi restricționat. În caz de neplată a serviciilor, contul Clientului va fi șters în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei achitate anterior, împreună cu toate datele existente în acel moment în cont, fără posibilitatea recuperării lor.
4.1. Obligațiile Clientului
4.1.1. Clientul se obligă să folosească platforma și serviciile oferite de Prestator în deplină legalitate, conform dispozițiilor legale în vigoare.
4.1.2. Clientul se obligă să respecte prelucrarea datelor cu caracter personal conform prevederilor legale în vigoare și a legislației din domeniu. Pretatorul nu este responsabil pentru niciun fel de prejudicii sau încălcări ale drepturilor unor terțe persoane prin acțiunile întreprinse de către Client și care nu pot fi imputabile conform „Politicii de prelucrare a datelor personale în calitate de împuternicit”.
4.1.3. Clientul are dreptul de a modifica pachetul de servicii conform Art. 3.4.
4.1.4. Clientul are dreptul de a adaugă mai mulți utilizatori în platforma SmartCRM, cu drepturi diferite, totale sau parțiale și poate delega atribuțiile sale de administrator altor utilizatori. Aceste acțiuni vor fi în responsabilitatea Clientului.
4.1.5. Clientul are dreptul de utilizare a platformei SmartCRM conform abonamentului și pe perioada aleasă.
4.1.6. Clientul se obligă să implementeze măsuri adecvate de securitate pentru a proteja datele stocate pe platforma SmartCRM, conform politicilor și recomandărilor furnizate de Prestator.
4.2. Obligațiile Prestatorului
4.2.1. Prestatorul se obligă să ofere Clientului acces la platforma SmartCRM conform abonamentului și perioadei solicitate de către acesta.
4.2.2. Prestatorul se obligă să ofere asistență în utilizarea platformei SmartCRM, de luni până vineri între orele 09:00 – 18:00 prin metodele disponibile la secțiunea „Contact” de pe site-ul Prestatorului. Prestatorul își rezervă dreptul de a limita accesul Clientului la asistență în cazul în care acesta utilizează serviciile de asistență într-un mod abuziv.
4.2.3. Prestatorul se obligă să asigure backup datelor din platforma SmartCRM.
4.2.4. Prestatorul se obligă să acorde reduceri proporționale cu perioada de nefuncționare a serviciilor sale, perioadă de nefuncționare ce depășește minimul garantat de Prestator de 99.8%. Sunt excluse perioadele de mentenanță anunțată a sistemului, ce au drept rol îmbunătățirea serviciilor oferite.
5.1. Prestatorul este răspunzător pentru asigurarea serviciilor comandate de către Client.
5.2. Clientul este singurul răspunzător de informațiile introduse în platforma SmartCRM, atât în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal ale clienților, angajaților și utilizatorilor desemnați.
5.3. Prestatorul nu este în niciun fel răspunzător pentru pierderi (directe sau indirecte), pierderea unor ocazii sau oportunități de afaceri sau pentru beneficiile nerealizate ale Clientului sau ale terților cu care Clientul se află în contract, ca urmare a ne funcționalității sau a funcționalității necorespunzătoare a serviciilor furnizate. Singurul remediu care poate fi solicitat de către Client este de a i se acorda reduceri în mod proporțional cu perioadele de nefuncționare a serviciilor, conform Art. 4.2.4.
5.4. Clientul este singurul răspunzător și va despăgubi Prestatorul pentru orice pagubă care apare ca urmare a utilizării frauduloase din partea acestuia a platformei SmartCRM. În cazul unor tentative de fraudă, atât asupra platformei, cat și în cazul încălcării legislației în vigoare, Prestatorul va putea transmite datele Clientului către organele de ancheta, în cazul în care legea îl obligă să facă acest lucru.
5.5. Prestatorul nu este răspunzător pentru niciun prejudiciu material sau moral, orice pagubă sau costuri ce pot interveni în cazul suspendării serviciilor pe motive de neplată sau pentru încălcarea oricăror obligații legale.
5.6. Prestatorul nu va fi răspunzător pentru întârzieri sau neîndeplinirea obligațiilor contractuale din cauza unor circumstanțe de forță majoră, incluzând, dar fără a se limita la, război, terorism, acte guvernamentale, incendii, inundații, cutremure, și alte dezastre naturale.
6.1. Prezentul contract poate înceta în următoarele cazuri:
6.1.1. De plin drept, în cazul în care oricare din parți se află în dizolvare, lichidare, faliment sau își pierde autorizația de funcționare.
6.1.2. Unilateral, cu un preaviz de 30 de zile înaintea încetării
6.1.3. Prin reziliere de drept, în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește sau își îndeplinește în mod necorespunzător obligațiile contractuale. Rezilierea nu va avea niciun efect asupra obligațiilor scadente între părți
6.1.4. Prin ne înnoirea abonamentului după expirarea perioadei deja achitate.
6.1.5. În cazul încetării contractului, Clientul va avea obligația de a-și exporta toate datele din platforma SmartCRM înainte de data încetării. După această dată, Prestatorul nu va mai avea nicio obligație de a păstra sau furniza datele Clientului.
7.1. Părțile vor păstra confidențiale și nu vor divulga către terți părți, informațiile provenite de la oricare dintre ele pe parcursul derulării contractului. Aceasta restricție nu se aplică în cazul în care informația era cunoscută părții contractante înainte ca ea sa fi fost primită în executarea prezentului contract, sau informația este accesibilă publicului, sau partea în cauză a fost obligată în conformitate cu dispozițiile legale.
7.2. Părțile vor păstra confidențialitatea tuturor documentelor privind executarea Contractului, indiferent de natura acestora și indiferent de suportul documentelor.
7.3. Orice divulgare externă de informații se va efectua numai cu consimțământul scris acordat în prealabil de către partea de la care provine informația
7.4. Încălcarea clauzei de confidențialitate poate constitui motiv de reziliere a Contractului.
7.5. În cazul încălcării obligației de confidențialitate, partea vinovată va fi obligată să despăgubească cealaltă parte pentru orice pierderi directe sau indirecte, inclusiv pierderi de profit, reputație și costuri legale.
8.1. Părțile vor fi exonerate de răspundere în cazul în care prevederile Contractului nu pot fi respectate ca urmare a unui eveniment de forță majoră. Prin eveniment de forță majoră se înțelege orice eveniment extern, în afara controlului părților afectate, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Partea care invocă forța majoră va notifica cealaltă parte în scris, în termen de 5 zile lucrătoare atât la apariția evenimentului respectiv, cât și de la încetarea acestuia.
8.2. La încetarea cazului de forță majoră, partea care a fost împiedicată să își îndeplinească obligațiile își va relua executarea obligațiilor conform prezentului Contract.
8.3. În cazul unui eveniment de forță majoră, fiecare parte va depune toate eforturile rezonabile pentru a minimiza impactul acestuia asupra execuției contractului.
9.1. Litigiile de orice natură decurgând din derularea, interpretarea și executarea prezentului Contract sau în legătura cu acesta, care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă de către reprezentanții desemnați de către părți, vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente de pe raza Municipiului București.
10.1. Prezentul contract a fost negociat și acceptat în mod expres de ambele părți, iar orice înțelegere anterioara neproducând efecte juridice între acestea.
10.2. Prestatorul își rezervă dreptul de a actualiza și modifica periodic termenii contractuali. În aceste cazuri Prestatorul va notifica Clientul cu minim 5 zile calendaristice înainte de a intra în vigoare, prin postarea acestor modificări pe site-ul Prestatorului și prin email.
10.3. În cazul în care orice prevedere a prezentului contract este considerată nulă sau inaplicabilă, restul prevederilor vor rămâne în vigoare.
10.4. Clientul nu poate cesiona sau transfera niciunul dintre drepturile și obligațiile sale din prezentul contract fără consimțământul prealabil scris al Prestatorului.
10.5. Prezentul contract nu conferă niciun drept sau beneficiu niciunei terțe părți.
Prezentul contract este disponibil online la adresa: https://www.smartcrm.ro/termeni-si-conditii, iar ultima modificare a avut loc la data de 10.06.2024
Vezi și Politica de prelucrare a datelor în calitate de persoană împuternicită.